Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alertă în Spania! Furtuna Karine aduce rafale de vânt puternice și valuri de peste 6 metri
WhatsApp
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei că, potrivit informaţiilor oferite de Agenţia spaniolă de meteorologie, teritoriul spaniol este afectat de furtuna Karine.

Începând cu data de 2 martie, în Regatul Spaniei au fost instituite Coduri portocaliu și galben din cauza vremii severe.

Meteorologii spanioli anunţă că în timpul furtunii, rafale de vânt vor atinge viteze de până la 120 km/h pe întreg litoralul spaniol, în special regiunea cantabrică, nordul mediteraneean şi sud-estul Andaluziei,…

Rafale de vânt atingând viteze de până la 120 km/h se vor înregistra pe întreg litoralul spaniol, în special regiunea cantabrică, nordul mediteraneean și sud-estul Andaluziei, înregistrându-se valuri de până la 6 metri în Galiția, Țara Bascilor, Asturia și de 5 metri în Cantabria.

Comunitățile cu cod portocaliu de alertă din cauza vântului sunt: Andaluzia, Aragon, Insulele Baleare, Castilla y Leon, Castilla-la Mancha, Catalonia, Extremadura, Madrid, Murcia, La Rioja și Valencia.

Restul teritoriului (mai puțin Insulele Canare, Ceuta și Melilla) rămâne cu nivel galben de alertă din cauza vântului. De asemenea, a fost anunțat cod portocaliu de ninsoare în comunitățile Aragon, Catalonia și cod galben de ninsoare în comunitățile Asturia, Cantabria, Castilla y Leon, Galiția, Navarra, La Rioja și Valencia.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Secției Consulare a Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34917344004. Apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Secției Consulare a Ambasadei României la Madrid: +34649656032.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel