Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alertă în Germania: Numeroşi peşti descoperiţi morţi în râul Oder
WhatsApp
Autorităţile din Brandenburg, "landul" care înconjoară Berlinul, au avertizat cu privire la moartea unui mare număr de peşti în râul Oder, care se învecinează cu Polonia, aparent atribuită poluării apei din cauza secetei, informează EFE joi. 

Potrivit informaţiilor postului public regional de televiziune Rbb, analizele apei râului au identificat prezenţa unei concentraţii ridicate de mercur, probabil din cauza evacuărilor industriale.

Autorităţile regionale au avertizat încă de ieri cu privire la o posibilă catastrofă ecologică, după ce, de câteva zile, a fost detectată o prezenţă masivă de peşti morţi, care, în situaţia actuală, cu un nivel al râului mult sub nivelul normal, este deosebit de vizibilă.

Pe partea poloneză, au fost raportate zece tone de peşti morţi, potrivit televiziunii publice germane menţionate mai sus.

Alerta de mediu pe acest râu de la graniţa cu Polonia se adaugă la situaţia alarmantă a principalelor râuri din ţară, în special a Rinului, din cauza secetei care afectează întreaga ţară.

Acest lucru afectează transportul fluvial pe râu, în principal de cărbune şi mărfuri industriale, care a trebuit să fie restricţionat la minimum în ultimele zile şi se aşteaptă să fie complet întrerupt în weekendul următor.

Nivelul Rinului la Kaub, în Renania-Palatinat, era vineri de 42 de centimetri, cu cinci centimetri mai mic decât în ziua precedentă, şi se aşteaptă ca până sâmbătă să scadă la 40 de centimetri. Acest punct este considerat a fi de cea mai mare importanţă pentru tot traficul fluvial pe Rin.

De săptămâni întregi, autorităţile germane monitorizează situaţia şi au avertizat asupra necesităţii de a reduce încărcătura de pe barjele de transport. Acest lucru face ca aceste transporturi să genereze pierderi din punct de vedere economic, care au fost parţial redirecţionate către reţeaua rutieră şi feroviară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel