O sursă a departamentului de comunicare al parlamentului a declarat că un angajat a găsit o valiză suspectă la nivelul doi al subsolului clădirii denumite 'Pajaritos' şi care se află lângă Palatul Legislativ Federal, unde se reunesc deputaţii.
Şi Adunarea Naţională (parlamentul) a informat despre acest incident pe contul său de Twitter, dar fără să dea detalii.
Pe lângă această alertă şi cea de marţi, parlamentul de la Caracas a mai fost vizat anul acesta de o alertă cu bombă.
Preşedintele parlamentului, Juan Guaido, opozantul principal al şefului statului Nicolas Maduro şi care s-a autoproclamat preşedinte interimar, fiind recunoscut în această poziţie de peste 50 de state, a declarat marţi că prezenţa poliţiei în sediul legislativului echivalează cu o sechestrare a Adunării Naţionale, el afirmând că dacă va fi nevoie deputaţii îşi vor desfăşura şedinţele ''în stradă''.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News