Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Al doilea medic FALS descoperit în România
WhatsApp
Autoritățile au descoperit un al doilea medic fals, după celebrul caz al doctorului italian cu 8 clase.

Un al doilea caz de medic fals, care a obţinut codul de parafă în mod ilegal, a fost identificat în urma verificărilor derulate de Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti referitoare la italianul Matteo Politi, informează Ministerul Sănătăţii.

"În urma verificărilor demarate la DSPMB după ce s-a constatat că a fost eliberat un cod de parafă în mod ilegal, a fost identificat un al doilea caz asemănător. Pentru că există în desfăşurare o anchetă demarată de Poliţie şi Parchet, nu putem face publice alte date legate de acest caz. Ministerul Sănătăţii continuă verificările la DSPMB şi va pune în continuare la dispoziţia organelor de anchetă toate informaţiile obţinute în urma acestor verificări", se arată într-un comunicat al MS transmis AGERPRES.

MS precizează că cele două persoane care au obţinut cod de parafă în mod ilegal nu mai prestează servicii medicale.

''Ministerul Sănătăţii va întreprinde toate măsurile necesare pentru a asigura pentru pacienţi servicii medicale în condiţii de maximă siguranţă, în concordanţă cu reglementările legale în vigoare'', se menţionează în comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel