Pe sensul de intrare au fost aproximativ 78.300 persoane cu 22.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 73.700 persoane cu 21.800 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 44.300 de persoane şi 20.200 de mijloace de transport (6.700 automarfare), din care pe sensul de ieșire din ţară au fost aproximativ 22.800 de persoane cu 9.600 mijloace de transport și 3.500 automarfare.
Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care în continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 32 fapte ilegale (20 infracţiuni şi 12 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 204.900 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 7.600 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 30 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 9 cetăţeni români din diferite motive legale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News