Potrivit unui comunicat, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 351.100 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 87.900 mijloace de transport.
Începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 1.671.847 cetăţeni ucraineni.
„În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi 'frontiera verde"' - poliţiştii de frontieră au constatat 62 fapte ilegale (27 infracţiuni şi 35 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 17.400 lei; au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 270.700 lei; nu s-a permis intrarea în ţară a 32 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea 55 de cetăţeni din diferite motive legale", mai arată sursa citată.
Vezi și
Un tânăr afgan, în vârstă de 24 de ani, a fost depistat, sâmbătă dimineaţă, de poliţiştii de frontieră giurgiuveni, în timp ce încerca să treacă pe jos graniţa în România.
„În această dimineaţă, în zona adiacentă a Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră planificaţi în serviciu să execute supravegherea zonei au observat o persoană, care se deplasa pe jos, dinspre frontieră către interiorul ţării. Aceasta a fost interceptată de către poliţiştii de frontieră, fiind depistată în zona adiacentă a Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu. În cadrul verificărilor, a fost stabilit faptul că persoana în cauză este un cetăţean afgan, în vârstă de 24 de ani”, se arată într-un comunicat transmis de ITPF Giurgiu.
Tânărul nu deţinea documente de identitate asupra sa şi a declarat autorităţilor că intenţiona să ajungă în Germania.
Persoana în cauză a fost predată reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News