Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a unuia dintre inculpați și luarea măsurii controlului judiciar față de ceilalți doi.
Potrivit procurorilor, în cursul anului 2019, unul dintre inculpați și-a traficat fiica minoră, în vârstă de 15 ani, prin transportarea acesteia la domiciliul altui inculpat în vederea exploatării. În schimbul fetei, tatăl a primit o suma de bani.
Fapta a fost săvârșită prin constrângere, inducere în eroare și abuzând de poziția sa de autoritate asupra adolescentei și de situația vădit vulnerabilă a acesteia datorată nivelului de educație, dezvoltare fizică și psihică și situației de dependență în care se afla, mai anunță procurorii.
Victima a fost agresată în mod repetat și a fost ținută în captivitate timp de doi ani.
„Ceilalți doi inculpați au lovit-o, au lipsit-o de libertate și au exploatat-o sexual și prin obligarea la muncă pe minoră în perioada 2019-2021, interval de timp în care victima a fost ținută în stare de aservire și lipsire de libertate prin folosirea violenței fizice și psihice, profitând de vulnerabilitatea acesteia. În toată această perioadă, cei doi inculpați au beneficiat de sprijinul inculpatului care și-a traficat copilul”, anunță DIICOT.
Anchetatorii au făcut trei percheziții și au descoperit mai multe probe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News