Fata de 15 ani a dispărut joi seara, în pădurea din localitatea Schitu Duca, aflată la 15 kilometri de Iaşi. Ea lua masa cu părinţii la un restaurant din zonă, iar la un moment dat s-a ridicat şi a plecat spre pădure.
Speriaţi că nu se mai întoarce, părinţii au sunat la 112.
„Am fost sesizaţi prin serviciul 112 cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 15 ani ar fi plecat de lângă părinţi în timp ce se afla la un restaurant din comuna Schitu Duca. Se pare că fata, a cărei familie e din municipiul Iaşi, ar fi plecat în pădure şi nu ar mai fi revenit", a declarat Ioana Bâlea, purtător de cuvânt al Poliţiei Iaşi.
Potrivit unor informaţii, fata ar avea probleme de sănătate.
La ora transmiterii acestei ştiri, echipe de poliţişti şi jandarmi continuă căutările adolescentei dispărute, conform Mediafax.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News