Pe 22 octombrie 2023, în jurul orei 21:45, un cetățean român, în vârstă de 48 de an,i și-a condus mașina spre vest pe Tiroler Straße din municipiul Radfeld pentru a vira apoi pe Dorfstraße.
În zona intersecției, din motive necunoscute, mașina șoferului român a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, cetățean turc, scrie einsatzfoto.at.
În urma impactului, vehiculul cetăţeanului turc s-a răsturnat şi s-a oprit pe acoperiş. În timp ce ambele vehicule au fost avariate grav, ambii șoferi au scăpat cu viață și fără a fi răniți.
La fața locului au ajuns serviciu serviciile de urgență din cadrul secției de pompieri voluntari Radfeld, o echipă de salvare pentru descarcerare, o ambulanță și două patrule de poliție de la secția Kramsach. Testele de alcool efectuate șoferilor au fost negative.
Odată ce ancheta va fi finalizată, raportul va fi transmis la parchetul Innsbruck și la administrația raionului Kufstein.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News