Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Accident grav: cinci victime. Șoferul român, epuizat, venea din Italia
WhatsApp
Cinci persoane au ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs de un român care se întorcea de la muncă din Italia și mai avea doar câțiva kilometri până la destinație, în România. Din câte se pare românul era epuizat după un drum atât de lung și a adormit la volan. 

Accidentul s-a produs pe drumul european E85, în localitatea Romăneşti.

La faţa locului au intervenit două echipaje de descarcerare, o ambulanţă SMURD TIM şi patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Cinci victime, dintre care una în stare de inconştienţă, au fost transportate la spital.

Potrivit poliţiştilor, un bărbat în vârstă de 36 de ani din localitatea suceveană Bălcăuţi, care se întorcea acasă din Italia, a adormit la volan cu câţiva kilometri înainte să ajungă acasă, a pătruns pe contrasens, a acroşat lateral un autovehicul din Ucraina condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, iar apoi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani care venea în spatele maşinii din Ucraina şi pe care a răsturnat-o în afara părţii carosabile.

În maşina bărbatului care a provocat accidentul se mai aflau soţia şi copilul acestuia, iar în maşina condusă de bărbatul de 51 de ani se afla nepotul acestuia în vârstă de 14 ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel