O mașina condusă de o tânără, un Mini Cooper, s-a oprit pe trecerea de cale ferată. Șoferița a avut prezență de spirit, a ieșit din autoturism și s-a îndepărtat. Un tren care aparține companiei Regio Călători a lovit mașina în partea din față, scrie ziarulevenimentul.ro.
Reamintim că cel mai recent accdent feroviar grav s-a produs pe 14 februarie pe secția de cale ferată 608, în zona comunei Vlădeni, județul Iași. Doi tineri au decedat într-un teribil accident feroviar, produs Un tren de călători, care circulă pe relația Dorohoi-Iași, a surprins într-un pasaj de cale ferată autoturismul în care se aflau doi tineri.
Tinerii au murit împreună, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, într-un groaznic accident feroviar. Ambii erau studenţi la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Dagoş Păuceanu şi Laura Nechifor, doi tineri în vârstă de 23 şi respectiv 25 de ani, se aflau în maşina care a fost implicată duminică, 14 februarie, în groaznicul accident feroviar de la Iaşi. Dragoş era din Piatra Neamţ, iar Laura era din Bârlad. În ziua tragicului accident, cei doi tineri mergeau de la Iaşi spre Suceava. Amândoi erau studenţi la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Cei doi tineri, aflaţi într-un BMW, au fost zdrobiţi de trenul Iaşi-Dorohoi. Potrivit poliţiştilor, Dragoş, tânărul care se afla la volanul maşinii, nu a respectat regulile de trecere la nivel cu calea ferată, iar autoturismul a fost târât aproximativ 150 de metri. Victimele au avut leziuni incompatibile cu viaţa. Apropiaţi ai tânărului din Piatra-Neamţ au declarat, potrivit presei locale, că acesta a achiziţionat maşina în urmă cu o zi din Suceava.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News