Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Accident cumplit: Un român a rămas încarcerat într-o autoutilitară. Toți pasagerii au fost răniți
WhatsApp
Traficul rutier pe DN 64, în dreptul localităţii Orleşti, se desfăşoară cu dificultate în această dimineaţă, în urma unui incident cu trei victime în care sunt implicate două autoturisme şi o autoutilitară, au informat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
Accident cumplit: Trei persoane rănite într-un accident. Un român a rămas încarcerat într-o autoutilitară

Traficul rutier pe DN 64, în dreptul localităţii Orleşti, se desfăşoară cu dificultate luni dimineaţa, în urma unui accident cu trei victime în care sunt implicate două autoturisme şi o autoutilitară, au informat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea, scrie Agerpres. Totodată, potrivit ISU Vâlcea, în urma impactului dintre cele trei autovehicule, trei persoane au fost rănite. Astfel, pentru scoaterea uneia dintre acestea fiind nevoie şi de intervenţia echipajului de descarcerare.

"Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că sunt trei victime conştiente, cooperante. Una dintre ele este încarcerată într-o autoutilitară. Victima a fost extrasă şi se acordă prim-ajutor. Toate cele trei victime vor fi transportate la UPU Vâlcea, de către două ambulanţe SAJ şi un SMURD. Echipajul SMURD va preda pacientul unei ambulanţe SAJ sosită în întâmpinare", au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Poliţiştii au anunţat că în zonă se circulă, pentru moment, alternativ, scrie Agerpres.

 

Accident cumplit: Un șofer vinovat a fugit de la fața locului

 

Un accident rutier mortal a avut loc și duminică noapte în localitatea Popești din județul Vrancea. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat cu mașina. În urma evenimentului, o tânără și-a pierdut viața.

Potrivit IPJ Vrancea, în cursul nopții de duminică, în jurul orei 23:30, polițiștii Biroului Rutier Focșani au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe un drum comunal din comuna Popești.

La locul producerii accidentului rutier, polițiștii rutieri au identificat un autoturism în interiorul căruia se afla o victimă de sex feminin, încarcerată, fiind solicitată intervenția echipajelor de la descarcerare și ambulanță.

 

Tânără româncă, moartă încarcerată în mașina sa

 

În urma evenimentului rutier, pasagera în vârstă de 36 de ani din județul Vaslui a decedat.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din comuna Slobozia Bradului, în timp ce conducea autoturismul în cauză, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în partea dreaptă a sensului de mers.

După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul producerii fără încuviințarea poliției.Cel în cauză a fost identificat la ora 00. 10, iar în urma testării cu aparatul etilotest e rezultat o valoare de 0 ,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani cu propuneri legale. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Focșani în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, potrivit Agerpres.

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel