„Astăzi, 26 octombrie, a avut loc un accident rutier pe drumul european E 581 în zona intersecţiei cu drumul spre comuna Costeşti, localitatea Costeşti, fiind implicate trei autoturisme. În acest moment sunt două persoane decedate, iar alte patru persoane vor fi transportate la Spitalul Judeţean Vaslui”, se arată într-o informare a Prefecturii.
Potrivit Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, a fost pus în aplicare planul roşu de intervenţie.
„Se intervine cu o autospecială pentru descarcerare grea, două autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare, patru ambulanţe tip B2 (EPA) şi o ambulanţă tip C1 (TIM)”, a precizat ISU Vaslui.
În urma accidentului rutier, circulaţia în zonă a fost blocată pe ambele sensuri de mers.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News