Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Accident aviatic în Franţa: Coliziune între două avioane de luptă Rafale; piloţii sunt căutaţi
WhatsApp
Accident aviatic în Franţa. Două avioane de luptă Rafale s-au ciocnit în aer.
Foto ilustrativ (Sursa: Freepik)

Un accident aviatic în care au fost implicate două avioane Rafale ale armatei franceze a avut loc miercuri în estul Franţei şi au fost lansate operaţiunile de căutare a piloţilor, au anunţat autorităţile, potrivit AFP.

Cele două avioane de vânătoare Rafale, de la baza aeriană Saint-Dizier, au intrat în coliziune, a precizat un purtător de cuvânt al forţelor aeriene franceze.

Pilotul unuia dintre cele două avioane a reuşit să se catapulteze şi este teafăr şi nevătămat, însă instructorul şi pilotul elev din celălalt avion sunt daţi dispăruţi, precizează acelaşi purtător de cuvânt.

Avioanele Rafale, fabricate de compania Dassault, sunt cele mai moderne din dotarea forţelor aeriene franceze şi pot executa misiuni de apărare aeriană, recunoaştere sau bombardament, iar în versiunea pentru marina militară pot decola de pe portavioane; totodată, asigură descurajarea nucleară franceză.

Armata franceză a precizat pentru AFP că toţi piloţii implicaţi în acest accident aviatic sunt francezi, precizare venită în contextul în care piloţi ucraineni sunt în prezent instruiţi în Franţa. Piloţii ucraineni sunt instruiţi la baza Cazaux în sud-vestul Franţei şi numai pe avioane de antrenament şi atac uşor Alpha Jet.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat în luna iunie că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5 şi va pregăti piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate.

Avionul Rafale a intrat în serviciu în 2001

 

Avionul Rafale este un avion de vânătoare multirole, dezvoltat și fabricat de compania franceză Dassault Aviation. A intrat în serviciu în 2001, iar de atunci a devenit unul dintre cele mai avansate și versatile avioane de luptă din lume. Designul său combină o serie de tehnologii avansate care îi permit să execute o gamă largă de misiuni, de la interceptare aeriană și superioritate aeriană, până la atac la sol, recunoaștere și lovituri nucleare.

Rafale este echipat cu un motor puternic, Snecma M88, care îi conferă o mare manevrabilitate și o viteză maximă de Mach 1,8. Avionul este capabil să opereze de pe portavioane și de pe piste scurte, ceea ce îi oferă o flexibilitate operațională sporită.

Un alt aspect notabil al avionului Rafale este avionica sa avansată, incluzând radarul AESA (Active Electronically Scanned Array) Thales RBE2, care îi permite să urmărească și să angajeze multiple ținte simultan, precum și un sistem de autoprotecție Spectra care îi oferă un grad înalt de supraviețuire pe câmpul de luptă.

În ceea ce privește armamentul, Rafale poate transporta o varietate de rachete aer-aer, aer-sol și antinavă, precum și bombe ghidate și neghidate. De asemenea, este echipat cu un tun intern de 30 mm pentru angajamente la distanță scurtă.

Avionul a fost adoptat de Forțele Aeriene și Marina Franței și a fost exportat cu succes în mai multe țări, inclusiv India, Qatar, Egipt și Grecia. 

 

----------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel