Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
A murit unul dintre cei mai înalți oameni din lume, la doar 38 de ani
WhatsApp
Cel mai înalt bărbat din SUA, cu o înălțime de 2,35 metri, a murit pe 20 august, la vârsta de 38 de ani, în statul Minnesota.
A murit unul dintre cei mai înalți oameni din lume, la doar 38 de ani

Bărbatul suferea de o boală de inimă, conform unui anunţ postat pe Facebook de mama acestuia.

American de origine ucraineană, Igor Vovkovinskiy a trăit o viaţă marcată de boli, ca urmare a faptului că o tumoare a declanşat în organismul său o secreţie excesivă de hormoni de creştere.

Din acest motiv, familia sa se stabilise, încă din perioada copilăriei lui Igor, la Rochester, un oraş din nordul Statelor Unite cunoscut pentru centrul său de sănătate.

Deja mare pentru vârsta sa, „micul” Igor a continuat să crească, în pofida tratamentului, ajungând la o înălţime record pentru Statele Unite. Aceasta a fost consemnată de Recordurile Mondiale Guinness pe când Igor Vovkovinskiy avea 27 de ani.

 

Cel mai înalt om din lume este în prezent Sultan, din Turcia

 

În cadrul ediţiei din 2013 a concursului Eurovision, Igor Vovkovinskiy a purtat-o în braţe pe scenă pe Zlata Ognevici, cântăreaţa care a reprezentat ţara sa origine, Ucraina.

Anterior, Igor a mai cunoscut un moment de celebritate în 2009, fiind remarcat de Barack Obama în timpul unui miting politic. Gigantul, care purta un tricou pe care scria „Cel mai mare susţinător din lume al lui Obama” şi care domina mulţimea, a dat mâna cu fostul președinte american.

Conform Recordurilor Mondiale Guinness, cel mai înalt om din lume este în prezent Sultan, din Turcia. Bărbatul are o înălțime de 2,51 metri.

Cel mai înalt om din istoria modernă este însă un american, Robert Wadlow, care a atins înălţimea de 2,72 metri şi care a murit în 1940, la vârsta de doar 22 de ani.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel