Anunțul cumplit a fost făcut de jurnalistul Joaquín López-Dóriga, prin intermediul unui mesaj făcut public pe Twitter.
"Îmi pare rău să vă anunț asta, însă draga noastră Edith Gonzalez s-a stins din viață. Toate gândurile bune se îndreaptă spre familia și către fiica ei.", a scris el pe Twitter.
Potrivit presei internaționale, se pare că Edith Gonzalez era internată în spital, iar familia a decis, în această dimineață, să o deconecteze de la aparatele care o țineau în viață.
În august 2016, actrița mexicană Edith Gonzalez a fost diagnosticată cu cancer de col uterin, potrivit a1.ro. Starea ei a fost extrem de gravă, vedeta trecând printr-o intervenție de histerectomie totală și ședinte de chimioterapie. Din cauza tratamentului agresiv, lui Edith Gonzalez i-a căzut părul. În ultima perioadă, însă, ea părea că-și revine.
Actrița Edith Gozalez, care era născută pe 10 decembrie 1964, era una dintre cele mai cunoscute actrițe din telenovele în anii 90. Rolul cu care iubitorii de telenovele din România și-o amintesc cel mai bine este „Salome". Edith Gonzalez are o fată, Constanza, născută în 2004. Ea era măritată, din 2010, cu Lorenzo Lazo Margáin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News