Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
A apărut un nou vaccin anti COVID-19. Are eficacitate de aproape 90%
WhatsApp
Compania americană de biotehnologie Novavax a confirmat joi că vaccinul sau a avut o eficientă de 89% împotriva COVID-19, dar această s-a redus semnificativ contra mutației sud-africane, conform rezultatelor definitive ale testelor sale clinice, notează AFP.
vaccin_anti_covid

Acestea prevăd depunerea în viitorul apropiat a unei cereri de autorizare de urgență, în special în Marea Britanie, unde Novavax a anunțat deja săptămâna trecută că dorește să solicite autorizarea la începutul celui de-al doilea trimestru al anului 2021. La sfârșitul lui ianuarie, Novavax comunicase rezultate intermediare similare.

Testele clinice de faza 3 au fost efectuate în Marea Britanie pe mai mult de 15.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 84 de ani, dintre care 27% aveau peste 65 de ani. Eficacitatea a fost de 89,7% împotriva formelor simptomatice ale bolii, cu 96 de cazuri de COVID-19 în grupul cărora li s-a administrat un placebo, comparativ cu 10 cazuri în grupul vaccinat.

 

Vaccinul Novavax utilizează o tehnologie diferită de cele foloiste pentru vaccinurile deja autorizate  



În detaliu, eficacitatea să a fost de 96,4% împotriva tulpinii inițiale a coronavirusului și de 86,3% contra mutației britanice (B.1.1.7), potrivit rezultatelor comunicate de companie. Vaccinul, numit NVX-CoV2373, a fost, de asemenea, foarte eficient împotriva formelor severe de boală: cinci cazuri de COVID-19 au fost identificate în rândul participanților, dar toate au fost în grupul placebo. Un alt studiu de amploare mai mică (faza 2b) a fost, de asemenea, efectuat pe 2.665 de participanți în Africa de Sud, unde o altă varianta (B.1.351) s-a răspândit pe arii extinse.

În acest caz, eficacitatea vaccinului a scăzut la 48,6%. Vaccinul Novavax este administrat în două doze și utilizează o tehnologie diferită de cele foloiste pentru vaccinurile deja autorizate pe scară largă în lume. Este un așa-numit vaccin "subunitar", pe baza de proteine care declanșează un răspuns imunitar, fără virus. Compania a anunțat săptămâna trecută că dorește să depună o cerere de autorizare de urgență în Statele Unite în al doilea trimestru al anului 2021, dar nu este sigur că autoritățile americane de sănătate acceptă să studieze această cerere fără să aștepte rezultatele testelor acestui vaccin desfășurate în paralel în SUA.

[citeste si]
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel