Premierul ucrainean, Denis Şmihal, a sosit, miercuri, la Washington, unul dintre subiectele principale ale vizitei sale fiind mobilizarea de resurse pentru restaurarea Ucrainei - titrează RBC.
"Partenerii internaţionali vor oferi Ucrainei un sprijin pe termen lung în valoare de 115 miliarde de dolari. Acest lucru nu va asigura doar stabilitatea noastră financiară, ci va transmite şi un semnal clar Rusiei că aliaţii ne vor sprijini atât timp cât va fi nevoie. Până la victoria completă" - a scris premierul pe Telegram.
Şmihal a menţionat că restaurarea Ucrainei începe acum. Potrivit premierului, în 2023, pentru implementarea proiectelor de restaurare rapidă, este nevoie de 14 miliarde de dolari. "Negociem cu partenerii pentru a atrage toate fondurile necesare în această vară. Astfel, vom putea îndeplini toate sarcinile din cele cinci zone prioritare de restaurare" - a explicat şeful executivului ucrainean.
Denis Şmihal a mulţumit Statelor Unite, UE, Băncii Mondiale, FMI, altor ţări G7 şi tuturor partenerilor internaţionali care ajută Ucraina să reziste şi să înceapă reconstrucţia ţării, relatează Rador.
Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, aflat în vizită la Madrid, a cerut miercuri Spaniei ajutor naval, în special împotriva minelor, şi mai multă muniţie de artilerie, mai exact de calibrele 155 şi 105, transmite EFE.
Reznikov a exprimat aceste solicitări într-o conferinţă de presă comună cu ministrul spaniol al Apărării, Margarita Robles, în care a mulţumit de asemenea Spaniei pentru ajutorul militar şi umanitar acordat de la începutul războiului cu Rusia.
Ministrul ucrainean al Apărării a sosit miercuri la Madrid şi, după ce a fost primit cu onoruri militare de către Robles, a participat la o reuniune de lucru cu delegaţiile ambelor ţări înainte de a apărea în faţa presei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News