Utilizatorii sunt provocaţi să compare fotografiile de atunci cu cele de acum şi să le publice pe reţelele de socializare. La noi, mulţi au făcut glume pe seama problemelor economice, a infrastructurii sau a politicienilor, scrie stirileprotv.ro.
Există însă voci care spun că Facebook a avut de câştigat de pe urma acestei mişcări, pentru a dezvolta programele de recunoaştere facială. Compania a negat însă orice implicare.
Au profitat de amploare şi instituţii publice ca să arate evoluţia din ultimii 10 ani. Ministerul Muncii, de exemplu, a comparat salariile nete ale medicilor cu cele de acum.
Însă cei care administrează pagina de Facebook a Ambasadei Suediei la Bucureşti au postat, ironic, date despre autostrăzile din ţara lor, care au ajuns la 2145 de kilometri în total în 2017, în timp ce în România sunt doar 800.
Citește și Google, DECIZIA radicală pe care ar putea s-o ia în România
Pagina WTA România a arătat evoluţia Simonei Halep din 2008, când a fost campioana Roland Garros la Juniori, până anul trecut, când a câştigat premiul şi a devenit numărul 1 mondial.
Activiştii au arătat efectele încălzirii globale din ultimii zece ani, comparând mărimea gheţarilor, în timp ce alţii au făcut glume amare despre proasta infrastructură a CFR, despre metroul din Drumul Taberei care tot nu este gata sau despre puterea de cumpărare de acum, în comparaţie cu cea din 2009.
S-au făcut poante şi pe seama telefoanelor vechi, a căror baterie ţinea mai mult, în comparaţie cu cele de acum, dar şi pe seama unor oameni politici, precum preşedintele Klaus Iohannis sau Ion Iliescu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News