"Este o bătaie de joc ceea ce se întâmplă. Plătim impozite, taxe, roviniete şi nu putem să circulăm normal pe drumuri. Este vorba, totuşi, de un drum naţional! Am ajuns să ieşim în drum, ca să ne facem dreptate, să ne cerem un drept, până la urmă, acela de a putea circula fără să ne punem viaţa în pericol. Şi când plombează gropile, ţin două săptămâni şi o luăm de la capăt. Nu au fost adunate trei, patru persoane şi au şi venit şi jandarmii, şi poliţiştii. Ne-am săturat să ne distrugem maşinile şi, mai mult decât atât, să ne punem vieţile în pericol. Şi în loc să se rezolve problema, ne-am ales cu dosare", a declarat Vasile Matei, unul dintre protestatari.
Şoferii susţin că, după protestul spontan de luni, şapte dintre protestatari s-au ales cu dosare penale, inclusiv cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, după ce au blocat circulaţia pe DN 57. De amendă nu au scăpat nici cei de la CNADR, dar acest lucru nu îi mulţumeşte pe protestatari.
"Pe data de 4 februarie, colegii mei din cadrul Serviciului Rutier în zona localităţii Oraviţa au relatat faptul că pe DN 57 are loc un protest spontan. Mai multe persoane au blocat drumul, în intersecţia cu drumul comunal care face legătura cu localitatea Broşteni. În cauză a fost aplicată o sancţiune contravenţională administratorului drumului public, în valoare de 14.500 lei, adică 100 de puncte amendă, pentru faptul că nu a menţinut viabilitatea acestuia. Totodată, se desfăşoară cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa, sub aspectul săvârşirii de împiedicare a liberei circulaţii pe un drum public, faţă de un număr de şapte persoane", a declarat comisar-şef Dinu Nicorici, şeful Serviciului Cabinet din IPJ Caraş-Severin.
Protestatarii susţin că tronsonul Oraviţa-Moraviţa este plin de gropi de ani de zile, fapt pentru care sunt hotărâţi să continue protestele. Ei au solicitat la Direcţia Regională de Drumuri Timişoara o autorizaţie de protest pentru data de 11 februarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News