Coaliţia de guvernare, reunită miercuri la Palatul Victoria, a anunţat că a ajuns la un acord în privinţa creşterii salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.
Potrivit unui comunicat comun al coaliţiei de guvernare, s-a mai stabilit închiderea pachetului de reformă a administraţiei prin decizia de reducere cu 10% a cheltuielilor la nivelul administraţiei centrale fără a afecta nivelul salariilor de bază.
"Pentru administraţia locală a fost menţinută decizia anterioară a coaliţiei. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) urmează să definitiveze actul normativ în vedere angajării răspunderii Guvernului", a indicat sursa citată.
Alte decizii agreate în cadrul şedinţei care s-a desfăşurat în prezenţa liderilor PSD, PNL, USR, UDMR şi ai minorităţilor naţionale se referă la reducerea cu 10% a sumei forfetare încasate de senatori şi deputaţi, precum şi a nivelului subvenţiilor încasate de partidele politice.
De asemenea, s-a stabilit reducerea la 0,5% a impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) începând cu 1 ianuarie 2026 şi eliminarea acestuia din 2027.
Măsurile de stimulare a economiei vor fi detaliate înainte de adoptarea bugetului pentru 2026 urmând să fie incluse în proiecţia bugetară de anul viitor, se precizează în comunicatul citat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News