Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zeci de români din străinătate, „uitați” în carantină. Oamenii au protestat în prima zi de Paște
WhatsApp
39 de români din străinătate aflați în carantină într-un centru din Bihor au protestat în prima zi de Paște, pentru că, susțin oamenii, autoritățile au uitat de ei.
Sursa foto: captură Antena 3

Oamenii au fost ținuți și după cele 14 zile pentru că nu le-au venit rezultatele la teste.

„Sunt unele persoane care sunt în hotel și de 19 zile. Miercuri, ne-au fost luate probe pentru coronavirus și ni s-a spus că în 24 de ore vor veni rezultatele. Au trecut cinci zile și nimic. Nici măcar nu ni s-a spus că au ieșit neconcludente, ca să le repetăm! Am fost asigurați că e situație de urgență și se lucrează în fiecare zi, să stăm liniștiți”, explică una dintre persoanele carantinate, potrivit Libertatea.

Supărați, oamenii au protestat și au refuzat apa pe care au primit-o.

„O să protestăm fiecare cum putem. Nu părăsim incinta, dar ieșim afară, pe holuri, la balcoane, la geamurile din mansardă. Vrem să fim auziți. Nu am luat legătura cu toate persoanele cazate aici, fiindcă nu am ieșit din camere, dar, slavă Domnului, am înțeles că nimeni nu are simptome de coronavirus”, a încheiat femeia.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel