Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zece oameni au murit în urma prăbuşirii unei clădiri, în India. 25 de persoane se afla încă sub dărâmături
WhatsApp
Zece persoane au fost ucise în prăbuşirea unei clădiri rezidenţiale cu trei etaje luni, înaintea zorilor, în India, potrivit mass-media locale, în timp ce un oficial al agenţiei pentru dezastre a declarat că alte 25 ar fi prinse sub dărâmături.
bloc_prabusit_india

Accidentul a avut loc în jurul orei locale 03.40 (02.10, ora României) la Bhiwandi, un oraş în apropiere de capitala financiară a ţării, Mumbai. Televiziunea a arătat imagini cu un câine de salvare alergând peste dărâmăturile clădirii din Bhiwandi, la periferia oraşului Mumbai. Partenerul Reuters, ANI, l-a citat pe purtătorul de cuvânt al corporaţiei municipale Bhiwandi declarând că opt persoane au murit. ANI a anunţat de asemenea că un copil a fost salvat.

"Zece persoane au murit, am salvat 11 persoane", a declarat la rândul său un responsabil al municipalităţii Thane, de care aparţine Bhiwandi, citat de AFP.  Satya Pradhan, şeful Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre (NDRF), a declarat într-o postare pe Twitter că 20-25 de persoane ar fi rămas prinse sub dărâmături şi că mai multe echipe de salvare au fost trimise la faţa locului.

Prăbuşirea unor clădiri este ceva obişnuit în India, în special în timpul ploilor musonice sezoniere între iunie şi septembrie, din cauza construcţiilor vechi şi adesea ilegale. Nu a fost oferit imediat niciun motiv pentru ultimul incident din Bhiwandi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel