Potrivit ministrului, în categoria țărilor care raportează mai multe cazuri de infectare decât România intră Portugalia și Suedia.
El a adăugat că, în ceea ce priveşte statele non UE, Comisia Europeană a emis o serie de recomandări privind relaxarea restricţiilor de circulaţie a persoanelor.
„Cum interpretăm aceste recomandări? Nu se poate zbura spre şi dinspre niciun stat terţ, non UE, pentru care Comisia Europeană nu a emis o recomandare privind relaxarea restricţiilor de circulaţie a persoanelor. În consecinţă, Institutul Naţional de Sănătate Publică propune CNSU, CNSU aprobă, iar Autoritatea Aeronautică emite acele note privind posibilitatea reluării zborurilor spre şi dinspre anumite state. Celelalte destinaţii rămân suspendate până la o nouă recomandare a Comisiei, respectiv până în fiecare zi de luni a săptămânii”, a explicat Lucian Bode, la Digi 24, potrivit Agerpres.
Anterior, Wizz Air a anunțat că suspendă toate rutele dintre România şi Suedia, Portugalia, Israel şi Emiratele Arabe Unite până pe 31 iulie inclusiv, din cauza restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile române.
De asemenea, și Tarom a anunțat suspendarea zborurilor spre și dinspre Tel Aviv până la 1 septembrie, ca urmare a extinderii restricţiilor de călătorie impuse de către autorităţile israeliene.
Potrivit ministrului, Institutul Naţional de Sănătate Publică va actualiza săptămânal, în fiecare zi de luni, lista ţărilor pentru care se instituie măsura carantinării şi, în statele în care indicatorul privind noile cazuri de infectare cu Covid-19 este mai mic decât al României, pot fi reluate cursele aeriene, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
„Azi, în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, am emis o Hotărâre care stă la baza Hotărârii de Guvern adoptată azi (marţi n.r), în baza Legii 136 (Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic - n. r.) şi anume: Institutul Naţional de Sănătate Publică săptămânal, în fiecare zi de luni, va actualiza lista ţărilor pentru care se instituie măsura carantinării, ţinând cont de acel coeficient număr de cazuri noi la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile. Acolo unde acest indicator va fi mai mic decât indicatorul României nu este obligatorie carantinarea, în consecinţă, zborurile pot fi reluate spre şi dinspre acele destinaţii”, a mai spus Bode.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News