Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vreme extremă în Italia şi Franţa: Tornade și furtuni cu grindină. Ploile violente și vântul puternic au măturat zeci de case
WhatsApp
Cine a plecat acum în vacanţă pe continent sau îşi pregăteşte bagajele, are parte de vremea rea. Italia şi Franţa au fost lovite de tornade şi furtuni cu grindină. Spania şi Portugalia se pregătesc de ploi în weekend. 
Vreme extremă în Italia şi Franţa Tornade și furtuni cu grindină. Ploile violente și vântul puternic au măturat zeci de case

Italia, afectată de ploile violente 

 

Ploile violente şi vântul puternic au măturat şi altă regiune foarte căutată de turiştii din Italia - lacul Como. Zeci de case au fost distruse de un torent de mâl, potrivit Observator, care s-a format după un potop teribil. 

Alberto Trabucci, primar Blevio: Zonele inundate sunt aceleaşi zone de anul trecut, unde nu le-am permis celor evacuaţi să se întoarcă.

 

Norii s-au rupt în multe regiuni din Franţa

 

În două departamente din sud-vestul Hexagonului a plouat în câteva ore cât pentru o lună şi jumătate. Localnicii care au scăpat de puhoaie au fost speriaţi de tornade sau loviţi de grindină. 

 

Prăpăd în Polonia, străzile s-au transformat în râuri

 

Norii au ajuns şi în Polonia, unde au făcut prăpăd într-un oraş cu 120 de mii de locuitori. Străzile s-au transformat în râuri, apa a intrat în subsoluri şi garaje, iar zeci de copaci au fost puşi la pământ de vântul furios. În două ore, serviciile de urgenţă au primit 114 telefoane de la localnici care cereau ajutor.

 

Vara de foc a Europei: o trezire la realitatea climatică?

 

Incendii de vegetaţie şi furtuni. Râuri la minime istorice. Culturi agricole care se usucă pe câmp. Pentru mulţi europeni, vara toridă din acest an înseamnă că schimbările climatice sunt mai greu de ignorat.

După mai multe luni cu zile lipsite de nori şi cu secetă, vremea a devenit un subiect important în media, precum şi în discuţiile cu prilejul reuniunilor de familie, cu privire la perioada anuală de vacanţă din august.

"Vara aceasta am văzut o serie de fenomene meteo extreme", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului francez, Olivier Veran, la prima sa conferinţă de presă după ce Guvernul şi-a reluat activitatea săptămâna trecută. A fost "o trezire completă la realitate, chiar şi pentru cei mai sceptici", a spus Veran, citat de AFP.

Franţa a înregistrat a doua cea mai secetoasă vară din istorie, cea mai uscată de după 1976 iar, în termeni de pierderi de păduri din cauza incendiilor de vegetaţie, a fost cea mai dezastruoasă de după 2003, a spus purtătorul de cuvânt.

În ultimele luni, unele sate din Franţa au trebuit să fie aprovizionate cu apă din cisterne deoarece sursa lor obişnuită de aprovizionare cu apă a secat. Incendiile au devastat în mod repetat pădurile de pini din apropiere de Bordeaux.

Chiar şi în Alpi, care în mod normal aveau iarbă verde, producătorii de brânză s-au plâns că vacile lor dau mai puţin lapte decât de obicei pentru că pajiştile s-au uscat.

Situaţia este similară în întreaga Europă.

În Italia, în luna iulie, colapsul celui mai mare gheţar alpin din această ţară a declanşat o avalanşă care a ucis 11 persoane.

"În termeni de evenimente climatice extreme, anul 2002 este Cod roşu" a spus preşedintele ONG-ului de mediu Legambiente, Stefano Ciafani, într-un raport publicat în luna august.

După o secetă devastatoare, aproximativ 400 de incendii de vegetaţie au distrus 290.000 de hectare de pădure în Spania, cu mult peste media recentă de 67.000 de hectare pe an.

După ce nivelul apelor într-un baraj a scăzut foarte mult, au ieşit la lumină rămăşiţele unei biserici vechi de câteva secole, precum şi un complex megalitic care anterior era inundat.

După un an în care mai multe inundaţii grave au provocat decesul a peste 180 de persoane în Germania, ţara a văzut cum în acest an nivelul apelor Rinului, o arteră crucială pentru navigaţia fluvială, a scăzut atât de mult încât navigaţia a devenit aproape imposibilă.



Avioane şi fripturi



Întrebarea pentru experţi şi apărătorii mediului este cât de mult din vara toridă a lui 2022 se va traduce în schimbare politică şi modificarea stilului de viaţă pentru consumatori.

Pe măsură ce oamenii au revenit la muncă, partidul ecologist francez EELV a făcut senzaţie în media cu o propunere, care a atras atenţia, vizând combaterea zborurilor cu avioanele private şi a piscinelor private.

"Tocmai am trecut printr-o vară în care am văzut, pentru prima dată, care este impactul real al schimbărilor climatice şi ce facem? Ce suntem pregătiţi să facem?", a spus parlamentarul Sandrine Rousseau. Aceasta a devenit centrul unor critici naţionale după ce a sugerat că bărbaţii ar trebui să renunţe la friptura la grătar, pe care o consideră drept "un simbol de virilitate".

"A devenit evident că impactul schimbărilor climatice precum şi hazardul climatic se resimt în întreaga Europă, în diferite grade", a spus Carolina Cecilio de la centrul de reflexie E3G, pentru AFP. "Nu este limitat doar la sudul Europei, care este mai obişnuit cu perioade de secetă şi incendii de pădure", a adăugat Carolina Cecilio.

O mai mare conştientizare în ţările importante din UE precum Franţa, Germania şi Italia ar putea ajuta la "conturarea agendei politice", a spus Cecilio.



Criza energetică



Unii activişti de mediu cred că există o şansă pentru schimbări reale în contextul crizei energetice apărute în Europa după ce Rusia a început să reducă livrările de gaze ca urmare a invaziei din Ucraina.

"Cred că amploarea şi faptul că se suprapun crizele ar trebui să ne facă să punem sub semnul întrebării modul în care noi folosim energia", a spus Lola Vallejo, de la centrul de reflexie IDDRI, pentru AFP. "Nu putem decât spera că vara prin care tocmai am trecut va juca un rol în accelerarea voinţei noastre colective", a mai spus Vallejo.

Cu toate acestea, un document de lucru al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, publicat în luna iunie, a scos la iveală amploarea provocării. Pe baza analizei rezultatelor sondajelor efectuate în 20 de ţări bogate, experţii OECD au ajuns la concluzia că nivelul de conştientizare cu privire la schimbările climatice este unul ridicat, 60-90% dintre respondenţi înţelegând că acestea sunt provocate de activitatea umană.

Problema este disponibilitatea lor de a se schimba.

"În general, respondenţii nu sunt dispuţi să îşi limiteze, în mod semnificativ, consumul de carne de vită. Puţini sunt dispuşi să limiteze şofatul sau încălzirea/răcirea locuinţelor în mod semnificativ", susţin autorii studiului.

Alegerile parlamentare din Italia, care vor avea loc în data de 25 septembrie, vor fi un test cu privire la cât de mult schimbările climatice au afectat gospodăriile, campania electorală fiind dominată până acum de îngrijorările cu privire la costul vieţii.

Sondajele de opinie sugerează că următorul Guvern ar putea fi o coaliţie de partide de extrema dreapta şi centru dreapta care au reuşit să îşi impună propria lor agendă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
Spectacola.ro
04 dec 2022, 16:10
DCBusiness.ro
04 dec 2022, 18:48
DCMedical.ro
02 dec 2022, 13:31
DCNews.ro
03 dec 2022, 22:20
DCBusiness.ro
04 dec 2022, 18:48
RadioDCNews.ro
13 noi 2022, 20:54
Astrosens.ro
29 noi 2022, 16:15
Spectacola.ro
04 dec 2022, 16:10
RadioDCNews.ro
13 noi 2022, 20:54
Astrosens.ro
29 noi 2022, 16:15
DefenseRomania.ro
17 noi 2022, 16:19
DCNews.ro
03 dec 2022, 22:20
DefenseRomania.ro
17 noi 2022, 16:19
DCMedical.ro
02 dec 2022, 13:31