Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vrancea: Au FURAT mâncarea de la bătrânii SĂRACI
WhatsApp
Mai mulţi angajaţi ai Căminului pentru Persoane Vârstnice Focşani sunt vizaţi de o anchetă a poliţiei, după ce au fost acuzaţi că ar fura din hrana destinată beneficiarilor, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"La Poliţia Municipiului Focşani a fost înregistrată o plângere privind săvârşirea infracţiunii de furt de alimente din incinta Căminului pentru Persoane Vârstnice Focşani. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de articolul 228 aliniat 1 din Codul Penal", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, agent şef Paula Enache.

Potrivit primăriei Municipiului Focşani, de această anchetă sunt vizaţi 18 angajaţi, care au fost surprinşi furând din mâncare de camerele de supraveghere din interiorul instituţiei.

"De această anchetă sunt vizaţi 18 angajaţi. Există înregistrări ale camerelor de supraveghere din interior, pe care se vede foarte clar cum angajaţii duc parte din mâncare în Camera de Gardă, în loc să o ducă la beneficiari. Ei au mai multe motivaţii în acest sens, pe care urmează să le prezinte organelor de cercetare", a declarat primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă.

Au furat mâncarea. Ședință la primărie 

Primăria a convocat o şedinţă în timpul zilei de miercuri pentru a analiza situaţia de la Căminul de Bătrâni şi urmează să decidă ce măsuri va lua în privinţa angajaţilor anchetaţi.

"Am avut o şedinţă cu conducerea centrului şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicină Şcolară, în subordinea căruia se află acest cămin şi vom lua o decizie în cel mai scurt timp. Codul Muncii nu ne permite să le suspendăm contractul de muncă angajaţilor până la momentul în care instanţele nu vor lua o măsură în acest sens", a precizat primarul Cristi Misăilă.

Căminul pentru Persoane Vârstnice Focşani s-a aflat şi în această vară în centrul unui scandal, după ce o infirmieră l-a acuzat pe preotul Cătălin Ifrim, directorul instituţiei, de agresiune sexuală şi a depus plângere la Parchet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel