Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vladimir Putin lansează un avertisment dur pentru ţările care susţin Ucraina
WhatsApp
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat, miercuri după-amiază, naţiunile care oferă asistenţă militară Ucrainei că riscă să fie vizate de riposte foarte rapide.
vladimir putin

"Dacă cineva din afară încearcă să intervină în Ucraina, reacţia noastră va fi cu viteza luminii", a declarat Vladimir Putin, conform BBC News, în cursul unei reuniuni cu parlamentari ruşi.

"Avem la dispoziţie toate instrumentele de ripostă pe care alţii nu le au. Şi nu doar ne lăudăm cu ele, le vom utiliza dacă va fi necesar", a atras atenţia preşedintele Rusiei.

Liderul de la Kremlin a subliniat că au fost decise deja modalităţile de ripostă, dar nu a oferit detalii.

Luni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat că în Ucraina are loc un conflict prin intermediari între NATO şi Rusia şi că armamentul oferit de Occident Ucrainei constituie ţintă legitimă a armatei ruse. "Sigur că aceste arme sunt ţinte legitime pentru capabilităţile de atac ale armatei ruse. Nu putem vedea lucrurile altfel. Atunci când NATO este de facto într-un război prin intermediari cu Rusia, iar acest intermediar este aprovizionat cu armament, facem în război ceea ce trebuie făcut în război", a afirmat Serghei Lavrov într-un interviu acordat presei ruse, conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a negat, marţi seară, că Statele Unite ar fi într-un conflict militar cu Rusia prin intermediari, şeful Pentagonului subliniind că, "în mod clar, este lupta Ucrainei".

Administraţia de la Moscova a acuzat Marea Britanie că oferă armament Ucrainei pentru a ataca poziţii de pe teritoriul Rusiei şi a ameninţat că nu va ezita să riposteze prin bombardarea centrelor decizionale de la Kiev, indiferent dacă acolo sunt şi consilieri militari străini.

Rusia și Ucraina nu au ajuns la un acord privind o întâlnire Putin-Zelenski

 

Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin, a anunţat miercuri Mihailo Podoliak, consilier prezidenţial ucrainean şi membru al delegaţiei ucrainene la negocieri. 

Mihailo Podoliak a declarat că, în cursul negocierilor online de miercuri, nu s-a ajuns la niciun acord privind un summit al preşedinţilor Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin, aşa cum propune Turcia, informează BBC News.

Oficialul ucrainean a afirmat că exploziile semnalate în trei provincii ruse sunt efectul invaziei militare, fără însă a confirma responsabilitatea armatei ucrainene pentru aceste atacuri. "Mai devreme sau mai târziu, datoriile vor trebui plătite" atunci când o ţară atacă altă ţară, a subliniat Mihailo Podoliak.

Miercuri dimineaţă, autorităţile ruse au semnalat explozii şi incendii în localitatea rusă Staraia Nelidovka, situată la aproximativ 20 de kilometri de frontiera Rusiei cu Ucraina. Anterior, au fost raportate incidente similare în alte zone din Rusia.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a discutat, marţi, cu omologul său rus, Vladimir Putin, propunându-i din nou să accepte un summit pentru încheierea conflictului militar din Ucraina. "Preşedintele Erdogan a propus continuarea acţiunilor în Formatul Istanbul la nivel de lideri, un prag crucial în negocierile Rusia-Ucraina. Vrem continuarea progreselor înregistrate în discuţiile de la Istanbul", a transmis Preşedinţia Turciei. În cursul conversaţiei telefonice, Recep Tayyip Erdogan a evidenţiat importanţa ajungerii la un armistiţiu în Ucraina şi a creării de noi culoare umanitare pentru evacuarea civililor din zonele beligerante. "Conversaţia telefonică a abordat relaţiile Turcia-Rusia şi cele mai noi evoluţii din războiul Rusia-Ucraina. Turcia va face în continuare toate eforturile pentru a opri actuala situaţie, care afectează pe toată lumea, şi pentru instituirea unei păci durabile", a comunicat Preşedinţia de la Ankara.

Moscova nu a exclus posibilitatea unui summit al preşedinţilor Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, dar a cerut mai întâi progrese concrete în negocieri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel