"Eu am colaborat foarte bine cu doamna Firea, am avut o deschidere totală. Cerinţele pe care dumneaei le-a avut şi le-a discutat cu mine - am căutat să rezolv cât mai multe. Şi de acum voi avea aceeaşi abordare. Dacă sunt probleme, voi discuta cu primarul Capitalei şi am să văd cum pot să sprijin proiectele pe care le are Capitala", a declarat Dăncilă.
De asemenea, întrebată dacă mai este loc şi pentru Liviu Dragnea şi pentru Gabriela Firea în acelaşi partid, Viorica Dăncilă a răspuns: "Permiteţi-mi să nu fac declaraţii care ţin de partid în public. Întotdeauna, pe parcursul celor 23 de ani de când sunt în partid, am considerat că lucrurile trebuie spuse în interiorul partidului şi nu discutate în afara partidului. De aceea, punctul meu de vedere îl voi spune în cadrul Comitetului Executiv. (...) Cred că, dacă vrem într-adevăr să avem un rezultat în care să ţinem cont de părerea fiecăruia, aceste lucruri trebuie discutate în interiorul partidului".
Şefa Executivului efectuează vineri o vizită în judeţul Argeş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News