Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Violeta Alexandru cere oferte de muncă pentru cei 36 de muncitori din Sri Lanka
WhatsApp
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, luni la Europa FM, că angajatorul din Botoşani la care au lucrat cei 36 de cetăţeni din Sri Lanka trebuie să răspundă de ce i-a chemat pe aceştia la muncă.

„Angajatorul trebuie să răspundă vizavi de faptul că i-a chemat la muncă (pe muncitorii din Sri Lanka, n.r.). Trebuie ca dânşii să ne ofere explicaţiile legate de refuzul de a-i răspunde angajatorului la solicitarea de a veni la muncă şi, într-un final, de faptul că au fost întrerupte aceste contracte prin decizia angajatorului, cu atât mai mult cu cât sunt nişte oameni care nu stăpânesc legislaţia ţării respective, nu ştiu exact ce conţine legislaţia noastră, cu atât mai mult trebuia discutat cu dânşii şi nu procedat în mod brutal. Prefectul (de Botoşani, n.r.) avea nişte informaţii care nu s-au confirmat de la aeroport.

Azi-noapte am fost în aeroport şi nu era nicio cursă care să plece spre Sri Lanka pentru a se justifica trimiterea lor la Bucureşti. Domnul prefect spune că avea câteva date care i-au indicat că ar fi putut avea. Nu sunt eu cea în măsură, am destule unde trebuie să răspund cu privire la conducători de instituţii care nu îşi fac treaba", a spus Violeta Alexandru.

 

 

Muncitorii din Sri Lanka nu doresc să plece din România, ci vor să lucreze la un alt angajator.

 

„Ei nu-şi doresc să plece din România. Găseam o variantă de cazare a lor, am insistat, am vorbit cu ei, dar nu vor să plece acasă, ci să rămână în România la alt angajator. De aici, efortul meu de a găsi mai multe oferte, între care să aleagă.

Mă străduiesc să găsesc o soluţie care să-i ţină uniţi, pentru că am mai multe variante în care va trebui să se împartă pe grupuri. Aş vrea să ştie că sunt ajutaţi în România. Repet, dorinţa mea este ca ei, care nu vorbesc bine nici engleză, darămite limba română, să nu se simtă abandonaţi", a menţionat ministru.

 

Ministrul Muncii cere pe Facebook oferte de muncă pentru cei 36 de muncitori din Sri Lanka

 

Violeta Alexandru, a cerut pe Facebook oferte de muncă pentru cetăţenii din Sri Lanka.

Verificarea situației celor 36 de muncitori din Sri Lanka care au lucrat la o firmă din Botoșani este în plină desfășurare. Până atunci trebuie să găsesc o rezolvare pentru ei. Am fost astăzi câteva ore în locul în care au fost cazați și i-am ascultat ca să aflu ce doresc să se întâmple mai departe.

Despre perioada la firmă, spun că au fost îngrijorați să nu fie infectați în condițiile în care fuseseră confirmate cazuri de Covid în firmă (persoanele fiind, însă, tratate și ulterior cazate separat). Angajatorul spune că nu aveau niciun simptom și că a constatat că nu s-au mai prezentat la muncă. Știu, sunt multe de rezolvat și mai știu că această perioadă a pandemiei a condus la panică în rândul tuturor, angajați și angajatori. (…)

Până clarificăm și rezolvăm unul câte unul celelalte lucruri, am nevoie ASTĂZI să le prezint acestor oameni cât mai multe oferte de muncă din care să poată alege. Opțiunea lor este să rămână la muncă în România, mi-au spus că au încredere că o problemă într-un loc nu înseamnă că ar fi probleme peste tot. Și așa și este.

Știu că în pandemie este de două ori mai greu să facem asta. Dacă îmi puteți completa informațiile despre angajatori care au nevoie urgentă de forță de muncă disponibilă, aici sunt - pe recepție. Cu cât au mai multe oferte, cu atât mai bine pentru alegerea dânșilor”, a scris ministrul Violeta Alexandru, pe Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel