Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Victor Pițurcă, mesaj după ieșirea din arest. Prejudiciul ar fi de două milioane de euro 
WhatsApp
Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă a părăsit, marţi, Arestul Central al Poliţiei Capitalei după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore emisă de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă.

"Eu nu am nicio treabă cu această afacere", a declarat Victor Piţurcă la ieşirea din arest.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu au solicitat instanţei arestarea preventivă a acestuia, în schimb, surse judiciare au precizat că acesta a fost pus sub control judiciar.

Sursele menţionate au mai spus că anchetatorii au început urmărirea penală şi pe numele lui Alexandru Piţurcă, fiul fostului selecţioner.

DNA anunţa, luni, că procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de luni, a lui Gabriel Ţuţu, director general al Companiei Naţionale Romarm SA, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trafic de influenţă în formă continuată şi fals intelectual.

De asemenea, s-a dispus urmărirea penală şi reţinerea unei persoane pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Surse judiciare au precizat că persoana vizată în dosar ar fi fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă.

Acuzațiile împotriva lui Victor Pițurcă. Oficial, de la DNA



Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 - 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

"Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)", arată anchetatorii.

Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 - 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

"În schimbul acestor 'servicii' suspectul Gabriel Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei", menţionează procurorii anticorupţie.

DNA informează că în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel