Publicitate
Odată cu aceste scumpiri, mulţi români se vor gândi de două ori înainte de a-şi rezerva sejurul. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii celei mai mari companii aeriene low cost din Europa şi vine după o altă scumpire şi mai mare, de aproape 20%, care a avut loc anul trecut.
Motivul principal al acestor majorări ar fi legat de faptul că românii vor să cumpere, practic, mai multe bilete decât pot oferi companiile aeriene.
Vremea biletelor ieftine de avion a apus şi nu ştim când se mai întoarce. O linie low-cost aproape a dublat tarifele faţă de anul trecut. Companiile aeriene de linie măresc şi ele preţurile, dar mai puţin. Cu toate acestea, nu te poţi abţine să nu pleci în city-break-uri şi vacanţe. Estimările arată că aeroporturile din România vor înregistra anul acesta un număr record de pasageri.
Preţul mediu al unui bilet de avion a crescut de la 109 euro în martie 2022 la 157 de euro în februarie anul acesta. Nu toate companiile aeriene au majorat preţurile. Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, a scumpit biletele cu aproape 90% în utimul an. În aceeaşi perioadă, preţul mediu al unui bilet Wizz Air a crescut cu 24%.
„Companiile de linie au creşteri între 10 şi 20%. Creşterile mari s-au înregistrat în special pe low-cost. Dacă ne gândim că Blue Air nu mai operează de mai bine de 6 luni, această creştere era firească”, explică Roxana Ilinca, manager agenţie de turism.
Scumpirea este provocată şi de vacanţele de răzbunare, după doi ani în care restricţiile COVID ne-au ţinut în case. „Scumpirile pe care le avem până în momentul de faţă vor mai suporta majorări. Aşadar, preţurile la biletele de avion vor fi şi mai mari pe măsură ce înaintăm în sezonul estival”, crede Ciprian Enea, consultant în turism.
Biletele mai scumpe nu taie cheful de călătorii. Aeroporturile din România au avut un număr record de pasageri în ianuarie - peste 1.600.000. Duminică, la prânz, coada pentru check-in la Aeroportul Henri Coandă se întindea până în terminalul vechi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News