Cu zgomotul alarmelor încă răsunând în mintea lor și cu lacrimi în ochi, sute de români au aterizat în siguranță pe Aeroportul Otopeni, în București, după o noapte plină de tensiune. Printre aceștia s-a aflat și Dan Badea, un cunoscut actor român, care se afla la Tel Aviv împreună cu soția sa și artistele Ana Baniciu şi Raluca.
Dan Badea care se afla la Tel Aviv împreună cu soția sa pentru un concert al lui Bruno Mars, a mărturisit că starea de panică l-a copleșit în momentul în care sirenele au început să urle și oamenii au fost instruiți să se adăpostească. Un apel de la ambasadă i-a determinat să plece cât mai repede din Israel.
„M-a sunat cineva de la ambasadă şi ne-a zis plecaţi cât puteţi de repede. A fost foarte important apelul ăla. Plecaţi cât puteţi de repede. Eu m-am panicat în momentul în care m-am dus la micul dejun şi a început sirena şi au zis hai: toată lumea în adăpost.", a spus actorul.
În același timp, în mijlocul Iadului mai era și un grup de 56 de pelerini români din Maramureș și Cluj, condus de doi preoți. După ce au mărturisit că au trăit momente de groază, consideră cu numai cu ajutorul lui Dumnezeu au reușit să se întoarcă în siguranță acasă.
Preoții care îi însoțeau au subliniat importanța unității în momente de criză.
„Trăim toţi sau murim toţi 56. În ultima zi când a fost cel mai greu parcă am fost şi mai uniţi.”, a spus Valeriu Vana, unul dintre preoți.
„Până la urmă am ajuns teferi acasă. Acum înainte să coborâm din avion spuneau cei din spate că de mâine nu se mai poate zbura de la şi până la Tel Aviv. Aeroportul din Tel Aviv este full. Este plin de oameni, mulţime care vrea să plece.”, completează cel de-al doilea părinte.
În timp ce aeroportul din Tel Aviv era asaltat de oameni care încercau să fugă din zonă, artistele Ana Baniciu și Raluca, care aveau și ele bilete pentru concertul lui Bruno Mars, au trăit clipe de coșmar în zgomotul asurzitor al sirenelor de alarmă.
"Un sunet absolut terifiant, sunet care ne-a marcat pe viaţă. E sunetul războiului! Ne-am dat seama ce înseamnă război: panică, nesinguranţă, cât de mic eşti", a spus Ana Baniciu.
Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă vacanță din viața Anei Baniciu, care abia s-a căsătorit, s-a transformat în ore de coșmar în încercarea de a fugi din iadul bombardamentelor.
"În momentul în care am încercat să plecăm a început din nou sirena, a trebuit să coborâm din nou în buncăr. Ne-am gândit că vom pierde avionul. Am găsit un taxi. După două minute în care ne-am urcat în el ne-a spus că s-a auzit un bum în aeroport." a adăugat artista.
Pe aeroportul Ben Gurion, jurnalistul de război al postului CNN a surprins disperarea și frica oamenilor care încercau să găsească un loc în avioanele care îi puteau duce în siguranță acasă. Ministerul de Externe al României a pus la dispoziție două numere de telefon pentru toți românii prinși în calvarul din Israel, în încercarea de a oferi asistență și sprijin în aceste momente dificile.
Războiul din Israel continuă să provoace panică și disperare în rândul celor care se află în zonă, iar românii care au reușit să se întoarcă acasă împărtășesc acum mărturii cutremurătoare despre clipele de groază trăite în această perioadă tensionată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News