Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vechimea dobândită de românii care muncesc în Italia, recunoscută în Timişoara
WhatsApp
Vechimea dobândită de românii care muncesc în Italia, recunoscută într-un județ din România.  Printre problemele cu care se confruntă românii care muncesc în Italia este şi ceea a nerecunoaşterii experienţei dobândite aici, România.      

Problema ar putea fi rezolvată, iar Consiliul Judeţean Timiş va susţine acest demers.  Călin Dobra, preşedintele CJ Timiş, a semnat luni un protocol de colaborare cu  Asociația Românilor din Italia. În urma acestuia, administraţia judeţeană va face eforturi pentru ca vechimea dobândită în Italia, de românii care lucrează acolo, să fie recunoscută şi acasă.

„Știu că majoritatea românilor stabiliți în Italia își doresc să se întoarcă în România și să își reclădească aici viața, în condiții decente. În sprijinul lor mi-am dorit să vin, în momentul în care m-am întâlnit cu președintele Asociației Românilor din Italia (ARI), Eugen Terteleac, și am discutat variante pentru ca experiența în muncă a românilor din Italia să fie recunoscută, oficial, printr-o formă de certificare, atât de statul român, cât și de cel italian”, a declarat Călin Dobra.

Problema există de ceva vreme şi afectează activitatea cetăţenilor români care revin acasă, scrie ziuadevest.ro. „Am aflat că foarte mulți dintre românii care vor să se întoarcă în țară întâmpină această problemă. Deși au experiență și sunt calificați într-un domeniu, nu pot să dovedească, iar din acest motiv au dificultăți la angajarea în țară. În acest scop, s-a semnat un protocol de colaborare cu ARI, care mai prevede și sprijin din partea CJ Timiș în organizarea unor schimburi de experiență între profesorii de la Colegiul Economic ”F.S. Nitti” din Timișoara și colegii lor din Italia. Primele acțiuni ar urma să aibă loc în decembrie. Am încredere că împreună reușim să creăm un cadru legal pentru cei peste 1,2 milioane de români stabiliți în Italia, care își doresc să revină în țară și să construiască aici un viitor, ajutați de tot ce au învățat acolo”; a mai declarat Dobra.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel