Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ursoaică cu pui, relocată din zona Dealului Şumuleu, unde se desfăşoară pelerinajul de Rusaliile Catolice
WhatsApp
O ursoaică cu pui, care a fost observată, în ultimele zile, în zona Dealului Şumuleu, în apropierea municipiului Miercurea-Ciuc, unde va avea loc, sâmbătă, pelerinajul de Rusaliile Catolice, a fost relocată în cursul zilei de vineri.
Ursoaică cu pui, relocată din zona Dealului Şumuleu, unde se desfăşoară pelerinajul de Rusaliile Catolice. Sursa foto: freepik.com

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat că este vorba de o ursoaică cu doi pui, care a coborât în pădurea Şumuleul Mic, unde sâmbătă se va afla un număr mare de pelerini, motiv pentru care se impunea relocarea.

"A fost o intervenţie de relocare a unei familie de urşi, care acum două-trei zile a coborât în pădurea Şumuleul Mic. (...) Acum este perioada de reproducere şi ursoaicele cu pui mici, de obicei, în perioada aceasta, dacă observă masculi puternici în zonă atunci evită zonele acelea şi coboară către lizierele pădurii, pentru că masculul ucide puii. (...) Aşa s-a întâmplat şi acum, a fost capturată familia de urşi, ursoaica şi cei doi pui şi o să fie în seara aceasta (vineri seara - n.red.) relocaţi în altă locaţie", a declarat Korodi Attila, potrivit Agerpres.

Acesta a explicat că familia de urşi se afla la liziera pădurii aflată între zona unde sâmbătă se va oficia slujba de Rusalii şi cartierul Şumuleu, al municipiului Miercurea-Ciuc.

"Ei se aflau chiar la liziera pădurii unde mâine (sâmbătă - n.red.) vor fi 300.000 de oameni . Erau tocmai în partea de pădure care este între zona de slujbă şi localitatea Şumuleu, parte a oraşului Miercurea Ciuc. Deci, nu aveau şansă ca singuri, văzând zgomotul de dimineaţă, să treacă şi să plece în pădure în direcţia de est, aşa că trebuiau relocaţi printr-o intervenţie", a precizat Korodi Attila.

Primarul a mai spus că relocarea s-a făcut respectându-se toate procedurile. "Noi avem contract cu asociaţia de vânătoare, s-a întrunit comitetul, era şi Jandarmeria, au venit în sprijin şi salvatorii montani, deci totul a fost conform procedurilor", a mai arătat Korodi.

Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita a precizat, pentru AGERPRES, că la solicitarea asociaţiei de vânătoare din zonă, un echipaj de jandarmi a asigurat măsurile specifice în astfel de situaţii.

"Jandarmii au acţionat strict în conformitate cu prevederile legale, astfel, s-au asigurat măsurile de ordine şi protecţie, s-a delimitat perimetrul şi s-a restricţionat accesul persoanelor în zonă, lucru necesar tocmai pentru protecţia lor", a precizat sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel