Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Unsprezece persoane, printre care și un copil, victimele accidentului de pe A1. Coliziune între două microbuze
WhatsApp
Unsprezece persoane, printre care și un copil, au fost rănite, în această seară, în accidentul rutier, produs pe autostrada A1, în județul Arad, între d ouă microbuze.
Unsprezece persoane, printre care și un copil, victimele accidentului de pe A1. Coliziune între două microbuze. Sursa - arad24.net

„În urma accidentului au rezultat 11 victime, conștiente, cooperante, cu diverse traumatisme. 10 victime vor fi transportate la UPU pentru îngrijiri de specialitate, printre ele și un copil de patru luni. Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, „Vasile Goldiș” al județului Arad.

Potrivit IPJ Arad, accidentul a avut loc pe A1, pe sensul de mers Nădlac-Arad, la aproximativ 5 kilometri de ieșirea spre orașul Pecica.

În accident au fost implicate două microbuze. Unul dintre ele a intrat în cel care circula în față. 

Pompierii au luat măsuri pentru prevenirea unui incendiu, din cauza unor scurgeri de carburant din rezervorul unuia dintre microbuzele avariate.

G Ad:

Două microbuze cu pasageri au intrat în coliziune pe autostrada A1. Mai multe persoane au fost rănite

Conform polițiștilor, în urma impactului au fost rănite ușor mai multe persoane. La fața locului, ISU Arad intervine cu o autospecială pentru transport victime multiple, o autospecială de stingere cu apă si spumă, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD. 

“În această seară, în jurul orei 22:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, “Vasile Goldiș” al județului Arad, a fost alertat de producerea unui accident rutier, în care au fost implicate două microbuze, pe A1, la Km 560, sensul de mers Nădlac-Arad la aproximativ 5 km de ieșirea spre orașul Pecica“, a transmis ISU Arad. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Social Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DCNews.ro
11 aug 2022, 15:15
DCMedical.ro
11 aug 2022, 16:07
DCBusiness.ro
11 aug 2022, 15:38
DefenseRomania.ro
10 aug 2022, 21:36
DCBusiness.ro
11 aug 2022, 15:38
DefenseRomania.ro
10 aug 2022, 21:36
DCNews.ro
11 aug 2022, 15:15
DCMedical.ro
11 aug 2022, 16:07
Spectacola.ro
11 aug 2022, 13:35
Spectacola.ro
11 aug 2022, 13:35
RadioDCNews.ro
11 aug 2022, 14:44
RadioDCNews.ro
11 aug 2022, 14:44
Astrosens.ro
09 aug 2022, 16:17
Astrosens.ro
09 aug 2022, 16:17