Universitățile din peste zece țări din Europa sunt interesate de tinerii români. Multe dintre acestea oferă bursă de studiu, atât pentru de licență, cât și pentru masterat.
„Universitățile europene, își păstrează interesul ridicat pentru tinerii români, fiind prezente cu un număr impresionant de specializări la târgul educațional pe care îl organizăm în următoarele zile. Instituții importante din peste 10 țări (Austria, Germania, Belgia, Elveția, Danemarca, Irlanda, Spania, Italia, Olanda și România) vor fi prezente la evenimentul pe care îl organizăm în week-end la București. Interesul pentru studii în străinătate se menține în continuare ridicat și vedem această tendință atât în numărul crescut de aplicații pe care le gestionăm în calitate de consultanți, dar și în înregistrările realizate până acum pentru participarea la târg”, a precizat Ana Maria Papp, Business Development Manager IntegralEdu, pentru Agerpres.
Cele mai multe oferte de burse pentru studenții români sunt din partea universităților din Marea Britanie, Germania și Elveția. Criteriile de acordare sunt stabilite de fiecare unitate de învățământ superior.
„Șase universități din Marea Britanie au pregătit burse între 500 și 5000 de lire, care se acordă în funcție de anumite criterii pe care tinerii și familiile acestora le pot afla direct de la sursă. EU Business School, acordă burse de merit care acoperă 30% din taxă pentru cei care aplică pentru programele pe care universitate le desfășoară în Spania, Elveția sau Germania, iar universitatea Bocconi, vine cu burse de merit care pot acoperi și 100% din taxă”, a explicat Ana Maria Pop, pentru sursa citată.
Evenimentul de la București se va desfășura fizic la Athenee Palace Hilton.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News