Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ungaria. Un bărbat s-a aruncat sub tren, pentru a încasa asigurări de 3 milioane de euro
WhatsApp
Un bărbat a fost condamnat, săptămâna aceasta, pentru că și-a amputat propriile picioare sub roțile unui tren, în încercarea de a încasa prime de asigurare de aproape 3 milioane de euro.
Ungaria. Un bărbat s-a aruncat sub tren, pentru a încasa asigurări de 3 milioane de euro

Instanța a descoperit că bărbatul, din Nyircsaszari, Ungaria, încheiase 14 polițe de asigurare de viață în anul dinaintea incidentului. Dar Sandor Cs. susține că este nevinovat, potrivit Blikk. Acesta insistă în continuare că a călcat pe un ciob de sticlă, a alunecat și a căzut în fața trenului, în 2014.

Acum în vârstă de 54 de ani, el a declarat: „Mi se pare foarte ciudată hotărârea. Desigur, nu mă aștept la asta. Sunt dezamăgit. Dar trebuie să merg până la capăt, pentru că nu este corect, iar instanța trebuie să vadă același lucru”.

 

Bărbat riscă să ajungă la pușcărie

 

Sandor riscă acum să facă închisoare. În plus, are de plătit despăgubiri și amenzi. Instanța spune că Sandor și-a amputat picioarele de la genunchi, după ce le-a pus singur pe linie în urmă cu șapte ani. De-atunci, folosește membre protetice și un scaun cu rotile și susține că facturile medicale și taxele legale l-au falimentat.

După incident, soția sa a încercat să încaseze bani din asigurări. Însă solicitarea a trezit suspiciuni când s-a stabilit că Sandor avea în total 14 asigurări de viață.

Bărbatul a susținut că a încheiat polițele după ce a primit sfaturi financiare potrivit cărora polițele de asigurare erau un instrument mai bun de economisire decât conturile de economii.

 

Sandor spune că este o victimă a sistemului de asigurări

 

După accident, Sandor, care monta centrale termice în Ungaria și în străinătate, și-a pierdut locul de muncă, ceea ce i-a înrăutățit și mai mult situația financiară.

Însă nu și-a pierdut speranța după decizia luată săptămâna aceasta de Tribunalul Central Districtual din Pest. Nu este clar dacă el va putea să conteste hotărârea, însă conform acesteia riscă o pedeapsă de 2 ani de închisoare și este obligat la plata cheltuielilor de judecată în valoare de aproximativ 5.000 de euro.

Sandor spune că este o victimă a sistemului de asigurări și vrea să studieze Dreptul pentru a-i ajuta și pe alții care ajung în situații similare.

[citeste si]
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel