Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ungaria. Minor român, uitat într-o parcare pe autostradă, după ce a coborât din autobuz
WhatsApp
Un minor român, în vârstă de 14 ani, a fost uitat în zona de odihnă Csengelei. Patrulele Secției de Poliție Rutieră de la Sediul Poliției Județene Csongrád-Csanád l-au ajutat pe băiatul speriat să ajungă acasă.
Ungaria. Minor român, uitat într-o parcare pe autostradă, după ce a coborât din autobuz.

Un bărbat a sunat, luni dimineață, la poliție și a anunțat că un minor, care se afla într-o parcare de pe autostrada M5, i-a cerut ajutor, după ce fusese uitat de șoferul autocarului. În plus, minorul nu avea la el nici telefonul mobil, care rămăsese în autocar.

Polițiștii au ajuns la fața locului, unde l-au găsit pe minorul român, de 14 ani, care le-a spus că era pasager într-un autobuz re ruta Italia-România. Șoferul oprise în parcare ca pasagerii să meargă la baie.

După ce s-a întors și  de la toaletă, băiatul  s-a trezit singur în locul de odihnă, deoarece autobuzul plecase fără el, relatează POLICE.HU.

Patrulele au contactat imediat Punctul Comun de Contact Maghiar-Român din Kiszombor, care a sesizat  compania de autobuze. Minorul a fost dus de polițiști la punctul de frontieră al autostrăzii Csanádpalota, unde în aștepta autobuzul și unde ajunsese și mama sa.

Un caz similar a avut loc în luna august 2020, în Austria, unde un român și-a uitat fiica de 13 ani într-o benzinărie.

 

Austria. Un român și-a uitat fiica de 13 ani într-o benzinărie. Și-a dat seama de gravitatea faptei după o oră

 

Un tată şi-a uitat fiica minoră în parcarea unei autostrăzi din Austria. Bărbatul a observat absența minorei de 13 ani abia după o oră. Ulterior, a explicat că era convins că fata doarme pe bancheta din spate.

O minoră româncă de de 13 ani, care călătorea cu tatăl ei, a fost uitată joi de părintele său, într-o parcare pe autostrada din Kematen am Innbach (districtul Grieskirchen).

Fata, o minoră româncă de 13 ani, coborâse din automobil în timp ce tatăl ei era la toaletă. Bărbatul şi-a continuat, ulterior, drumul, crezând că fiica lui doarme pe bancheta din spate. Abia după o oră și-a dat seama de greșeala sa, potrivit poliției.

În dimineaţa zilei de joi, în jurul orei 9.40, polițiștii autostrăzii Wels au fost solicitaţi să vină în parcare. Acolo au găsit-o pe minora de 13 ani, scrie kurier.at.

Din păcate, românca de 13 ani nu ştia numărul de telefon al tatălui său, de aceea polițiştii l-au sunat pe bunicul fetei. Acesta le-a dat numărul tatălui, care a fost sunat de poliţişti şi anunţat că şi-a uitat fiica în parcare.  Evenimentul a avut un final fericit, iar tatăl şi-a regăsit fiica.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel