Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ungaria, penalizată de UEFA: Trei meciuri fără spectatori şi un meci suspendat timp de doi ani
Federația de Fotbal Maghiară (MLSZ) a fost penalizată de către UEFA cu jucarea cu ușile închise a următoarele trei meciuri și cu un meci suspendat timp de doi ani, acuzând manifestări rasiste din partea suporterilor și expunerea de bannere homofobe în tribune în timpul meciurilor de la EURO 2020.

Un meci a fost suspendat timp de doi ani, UEFA amendând de asemenea MLSZ cu 100.000 euro, impunând afișarea la meciurile disputate sub jurisdicția UEFA a unui banner cu sigla „#EqualGame”.

Decizia nu se aplică pentru meciurile din calificările din zona europeană la Cupa Mondială 2022, care se desfășoară sub jurisdicția FIFA.

Un banner homofob a fost văzut în tribune în timpul meciului Ungariei împotriva Portugaliei, în timp ce scandări imitând țipete de maimuțe au fost auzite și în timpul partidei dintre Ungaria și Franța.

Ambele jocuri au avut loc pe Puskas Arena din Budapesta.

G Ad:

Se presupune că au avut loc incidente cu scandări homofobe și în timpul ultimului joc din grupă, al Ungariei, împotriva Germaniei, la München.

UEFA a refuzat solicitarea de a permite iluminarea Allianz Arena din München în culorile curcubeului, la meciul împotriva Germaniei, motivând că gestul ar avea conotație politică.

Organismul de conducere al fotbalului european a declarat că a primit cererea de la primarul orașului german, Dieter Reiter.

UEFA a spus că motivul primarului pentru cererea făcută a avut ca scop un răspuns de protest la legislația adoptată în Ungaria, care interzice persoanelor cu orientări homosexuale să apară în materialele educaționale școlare sau în programele pentru minori sub 18 ani.

UEFA a explicat că nu poate accepta cererea și a propus date alternative pentru iluminarea stadionului în culorile curcubeului.

[citeste si]

Sport Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DCNews.ro
1 dec 2021, 19:41
DCMedical.ro
1 dec 2021, 22:09
DCBusiness.ro
1 dec 2021, 21:25
DefenseRomania.ro
30 noi 2021, 16:05
DCBusiness.ro
1 dec 2021, 21:25
DefenseRomania.ro
30 noi 2021, 16:05
DCNews.ro
1 dec 2021, 19:41
DCMedical.ro
1 dec 2021, 22:09
Spectacola.ro
1 dec 2021, 17:19
Spectacola.ro
1 dec 2021, 17:19