Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un supraviețuitor al incendiului din Constanța, transferat la alt spital, a murit
WhatsApp
Un pacient transferat din secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, după izbucnirea incendiului de săptămâna trecută, a murit.  Informația a fost confirmată de prefectul județului Constanța, Silviu Coșa.
Un supraviețuitor al incendiului din Constanța, transferat la alt spital, a murit

Este vorba despre un pacient în vârstă de 63 de ani care, după incendiul care a izbucnit în secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, a fost transferat la Spitalul de Pneumoftiziologie.

Medicii de acolo spun că starea bărbatului era stabilă vineri, dar între timp starea sa de sănătate s-a agravat și a murit în această dimineață. Potrivit medicilor, decesul s-a produs din cauza infecției cu COVID și nu are legătură cu fumul pe care este posibil să-l fi inhalat în timpul incendiului. relatează Digi24.

Incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, în presa internațională: „Un sistem de sănătate afectat de corupție și ineficiență”

În urma incendiului de vineri, 7 pacienți internați la terapie intensivă și-au pierdut viața. Alți 113 pacienți au fost transferați la alte spitale. 

În fiecare dintre ultimele 3 valuri ale pandemiei secțiile ATI s-au confruntat cu incendii sau defecțiuni care au dus la moartea a zeci de pacienți care erau internați acolo. În valul 2 un incendiu a luat 15 vieți la Spitalul din Piatra Neamț, în valul 3 a ars secția ATI de la Spitalul Matei Balș din Capitală (17 morți), iar un TIR ATI de la Spitalul Victor Babeș din București s-a defectat (3 morți).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
pixel