Potrivit acesteia, poliţiştii din Vişeu de Sus au fost sesizaţi, prin apel telefonic, de o femeie de 53 ani din localitate despre faptul că fiul ei şi-ar fi turnat benzină pe corp şi şi-ar fi dat foc.
„Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au identificat apelanta şi persoana în cauză, un tânăr de 27 ani, ambii din Vişeu de Sus. Din discuţiile purtate cu apelanta, poliţiştii au constatat că tânărul de 27 ani şi-a aruncat benzină peste corp, după care şi-a dat foc cu o brichetă. La faţa locului a fost prezent şi un echipaj al Ambulanţei, care l-a transportat la spitalul din Vişeu de Sus în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a spus Ionela Cozma.
Conform aceleiaşi surse, tânărul prezintă arsuri de gradele 2 şi 3 şi a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din municipiul Baia Mare.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Conform unor surse apropiate anchetei, tânărul s-ar fi autoincendiat din cauza unei datorii de aproximativ 5.000 de euro pe care n-ar fi reuşit să o plătească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News