Bărbatul de 30 de ani a fost găsit la scurt timp după miezul nopții în via Fratelli Magnani, o zonă rezidențială din apropierea gării.
Acesta a fost înjunghiat cu un cuțit mare, care a rămas blocat în partea superioara a corpului, în spate. Decesul a fost confirmat de medicul la fata locului. Cercetările polițiștilor sunt în desfășurare pentru a depista autorul sau autorii atacului, care pare să fi avut loc în stradă, deși motivele nu sunt încă cunoscute, scrie informatorevigevanese.it.
Miercuri dimineaţă o porţiune de drum a fost închisă şi delimitată cu bandă corespunzătoare pentru a permite adunarea probelor. Unele persoane au fost deja duse la cazarmă, iar anchetatorii caută martori.
O altă româncă, Georgiana Mădălina Mardare, și-a pierdut viața într-un mod tragic, la doar câteva săptămâni după ce a adus pe lume cel de-al treilea copil, o fetiță.
O tragedie cutremură comunitatea din Terni, Italia, după ce Georgiana Mădălina Mardare, o tânără mamă româncă în vârstă de 34 de ani, și-a pierdut viața într-un mod tragic, la doar câteva săptămâni după ce a adus pe lume cel de-al treilea copil, o fetiță.
Soțul ei, Constantin, în vârstă de 37 de ani, devastat de această pierdere inimaginabilă, a luat atitudine și a depus o plângere la carabinierii din Collescipoli, suspectând implicații înfricoșătoare ale unui presupus omor din culpă și complicații care r fi apărut în timpul nașterii.
Familia îndurerată a apelat la avocata Erdis Doraci de la Baroul Tivoli pentru a le oferi suport în căutarea răspunsurilor în ceea ce privește circumstanțele neclare ale tragediei. Erdis Doraci a subliniat că evoluția clinică aparent normală a Georgianei, precum și cele două sarcini anterioare fără complicații, aruncă întrebări asupra acestui eveniment șocant. Avocatul intenționează să inițieze acțiuni legale și să colaboreze cu experți în investigații medico-legale pentru a clarifica acest caz tulburător.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News