Românul a vândut droguri minorilor pe străzile orașului. Agenții secției de poliție Montecatin, conduși de subcomisarul Gaetano Di Mauro, au efectuat o măsură asiguratorie care prevede arest la domiciliu împotriva unui cetățean român, rezident în Valdinievole, acuzat de trafic și furnizare de substanțe stupefiante.
Dispoziția a fost emisa de judecătorul de urmărire al instanței Pistoia la cererea Parchetului în urma cercetărilor efectuate de operatorii secției de poliție în perioada ianuarie-iunie 2023.
Cercetările au constate ca românul a furnizat doze de hașiș și marijuana la cinci persoane cu domiciliul în zonă, cu circumstanța agravantă că acestea erau minore, scrie presa din Italia.
Ancheta a luat naștere în urma unui control efectuat în zona Via Marruota de către ofițeri care, observând în timpul nopții două persoane suspecte, le-au supus perchezițiilor personale. Oamenii legii au găsit asupra lor 25 de grame de hașiș, un pistol de jucărie, telefoane mobile și un pașaport.
Din analiza telefoanelor mobile, agenții au reușit să extrapoleze date referitoare la probabili consumatori, care au confirma că s-au aprovizionat cu droguri de la român.
În urma anchetei, polițiștii au constatat că românul a vândut 79 de doze de hașiș și 45 de doze de marijuana, în diverse zone din Montecatini, câștigând aproximativ 2 mii de euro.
------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News