Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român din Belgia vinde cotețe de lux pentru animale: au etaj, loc de joacă și gazon artificial. "Puii stau pe leagăn. Găinile sunt bucuroase"
WhatsApp
Talentul unui român a captat atenția presei din Belgia, ziarul flamand Nieuwsblad dezvăluind povestea lui Gheorghe Gabriel Spătaru și a afacerii sale inedite. Românul vinde cotețe de lux pentru animale, echipate cu loc de joacă și chiar gazon artificial.
Gheorghe Gabriel Spătaru construiește cotețe de lux pentru animale în Belgia (Sursa: nieuwsblad.be)

Un român în vârstă de 44 de ani, care locuiește în Brecht, a transformat pasiunea sa într-o afacere inedită, construind și comercializând cotețe pentru animale de companie, cu un design cu totul neobișnuit.

Potrivit sursei citate, imaginația bogată a românului se manifestă în proiectarea adăposturilor pentru animale, transformându-le în adevărate opere decorative.

"Totul a început când am avut nevoie de un coteț pentru găini. Am dorit ceva mai mult și am adăugat o terasă. Și o bancă de picnic, pentru că găinile își pot ciuguli boabele chiar și de pe o bancă de picnic", spune bărbatul.

cotete-roman-belgia_99323400

De atunci, Gheorghe Gabriel construiește adevărate vile pentru pui, cu etaje multiple și zone de joacă, oferindu-le păsărilor o experiență cu totul aparte.

"Puii stau pe leagăn. Găinile chiar se bucură cu adevărat pe leagănul ăla. Fac și case pentru pisici, cu un cap de pisică sculptat drept prag. Sau o căsuță în care câinele poate urca pe o scară către o terasă, deasupra căsuței sale. Sau o colibă de iepuri cu mai multe etaje", mai povestește românul.

În mod surprinzător, bărbatul folosește exclusiv materiale reciclate pentru construcții, cu excepția ferestrelor, a acoperișului și a detaliilor fine. „Folosesc în principal europaleți, din lemn masiv. Ard lemnul pentru a obține o culoare frumoasă și îl tratez astfel încât să fie perfect rezistent la intemperii”.

Demonstrând un spirit remarcabil inovator, atunci când i s-a stricat mașina de spălat, românul nu a aruncat-o, ci a transformat-o într-un coteț de pui, păstrând chiar și ușa de sticlă pentru a servi drept acces înăuntru. 

 

-------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel