Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român, care traversa calea ferată pe jos, lovit mortal de un tren. Polițiștii iau în calcul și varianta unei sinucideri
WhatsApp
Un bărbat care traversa calea ferată pe jos a fost lovit mortal de un tren, în noaptea de luni spre marţi, în zona localităţii Conop, județul Arad. Poliţiştii vor stabili dacă a fost vorba despre un accident sau o sinucidere.
Un român, care traversa calea ferată pe jos, a fost lovit mortal de un tren

Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Arad a fost sesizat că o persoană este decedată pe calea ferată, un echipaj deplasându-se pentru cercetări şi identificarea victimei.

"În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 64 de ani, din Odvoş, care ar fi fost accidentat mortal de locomotiva unui tren. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul, într-un dosar penal pentru ucidere din culpă", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Poliţiştii nu exclud nici varianta unei sinucideri, urmând să discute cu familia şi apropiaţi ai victimei pentru a ajunge la o concluzie. 

Un alt accident feroviar s-a produs, pe 20 noiembrie, în județul Suceava. Atunci, în evenimentul rutier, au fost implicate două femei, care au fost rănite.

 

Două românce, rănite într-un alt accident feroviar. Una dintre victime, proiectată prin parbriz 

 

Evenimentul s-a produs la intrare în localitatea Bucșoaia, oraș Frasin. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, un autoturism a fost acroșat de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată, la ieșire din Gura Humorului spre Frasin. Una dintre femei a fost transportată la UPU Suceava. Persoana resuscitată a fost scoasă din stopul cardio-respirator și dusă la  CPU Gura Humorului.

„Doar una dintre victime a fost încarcerată. Cea de-a doua a fost proiectată în exteriorul mașinii prin parbriz. Aceasta este în stare de inconştienţă şi i se aplică manevre de resuscitare. Victima încarcerată a fost extrasă. Este semiconştientă, iar echipajele SAJ şi SMURD o stabilizează din punct de vedere medical. Ambele victime sunt femei“, a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

„În urma accidentului au rezultat două persoane încarcerate. Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2 și ambulanță SMURD TIM, cu sprijinul a două echipaje SAJ.  Evenimentul s-a produs la intrare în localitatea Bucșoaia, orașul Frasin“, a precizat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel