În cadrul verificărilor la pasagerii aflați în tranzit pe Aeroportul Treviso San Giuseppe, oficialii Agenției de Accize, Vămi și Monopol au interceptat și au ridicat aproximativ opt kilograme de țigări nedeclarate, găsite în bagajele unui român care venea din București.
„570 de pachete de țigări, care cântăresc 8.450 de grame, au fost ascunse în interiorul bagajului de mână și de cală de către pasagerul care a sosit în Italia și se îndrepta spre Manchester. Întrucât este vorba despre o introducere nedeclarată pe teritoriul național a tutunului străin prelucrat pentru o cantitate mai mică de 10 kg, în temeiul legii a fost aplicată o amendă administrativă de 50.000 de euro”, au transmis polițiștii.
Un alt român a fost blocat de polițiști pe aeroport, când venea spre România. El a fost săltat de autorități de pe un aeroport din Italia, după ce i-au verificat bagajele. Acesta avea geanta burdușită cu bani nedeclarați. Suma de bani recuperată în Olbia de către funcționarii Agenției Vamale și a Monopolurilor și ai Guardia di Finanza în trei operațiuni diferite desfășurate la aeroportul internațional „Costa Smeralda” se ridică la 40.000 de euro.
Puțin peste 17.000 de euro au fost găsiți în geanta unui cetățean român care pleca spre București: banii au fost mototoliți în hârtie adezivă. Cea de-a doua operațiune a implicat o femeie, cetățean german: deși declarase că are asupra sa 8.000 de euro, avea la ea peste 11.000 de euro. În fine, în cel de-al treilea caz, un rus a încercat să ascundă toți cei 11.450 de euro pe care îi avea asupra sa. Cei trei au ales să plătească imediat amenda.
De la începutul anului, Agenția pentru Vamă și Monopoluri a descoperit peste 61.000 de euro transportați pe aeroportul din Olbia fără a fi declarați în mod corespunzător, se arată într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News