Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român care își „dotase“ duba cu un scaun de grădină, lăsat fără autovehicul în Austria: Venea din Anglia, încărcat cu pachete
WhatsApp
Polițiștii vienezi au rămas uimiți când, în urma unui control de rutină, au remarcat o  „ dotare“ neașteptată la duba unui român. Mașina cu care venea din Manchester, Marea Britanie, era prevăzută cu un scaun de terasă, amplasat între scaunul pasagerului și cel al șoferului. 
Sursa foto: LPD Viena

Situație neașteptată la Muthgasse, lângă Viena. O dubă, care se îndrepta dinspre Manchester spre România, a fost oprită de polițiștii de la postul de poliție Nußdorfer Platz în timpul unui control în trafic, în districtul 19.

Aceștia au constatat deficiențe considerabile. Printre altele, furgoneta fusese încărcată cu 420 kg în plus față de masa maximă admisă. În plus, șasiul nu era intact, iar puterea de frânare era insuficientă.

Un român care venea din Anglia încărcat cu pachete, lăsat fără dubă în Austria

 

Șoferul a dat însă dovadă de o creativitate ieșită din comun în ceea ce privește scaunele din interiorul vehiculului. Între scaunul șoferului și cel al pasagerului era amplasat un scaun de grădină.

În plus, lipseau certificatul de înmatriculare și asigurarea de răspundere civilă, iar șoferul, un cetățean român în vârstă de 44 de ani, nu avea permis de conducere valabil pentru vehicul. Mai mult, bărbatul de 44 de ani a fost reclamat de mai multe ori la poliție.

Românul își „dotase“ duba cu un scaun de grădină

 

Plăcuța de înmatriculare a fost confiscată, a fost interzisă continuarea conducerii și a fost percepută o garanție de câteva sute de euro, relatează Poliția vieneză.

Alți doi români care călătoreau din Marea Britanie cu o dubă au fost victimele unui „control“ al poliției în regiunea Brno din Cehia. Mai întâi au fost opriți de o altă dubă cu girofaruri de avertizare, apoi bărbații care pretindeau că sunt polițiști și că îi verifică le-au luat banii și au plecat cu mașina. 

Doi români care veneau din Marea Britanie, jefuiți în Cehia de falși polițiști: Au rămas fără dubă și fără mii de euro

 

Doi români se întorceau din Marea Britanie când au trecut cu furgoneta lor Mercedes pe lângă o altă furgonetă Volkswagen care avea lumini de avertizare albastre. Românii au interpretat acest lucru ca pe un semnal al poliției și au oprit pe banda de parcare. Evenimentele s-au petrecut vineri, 20 ianuarie, în jurul orei 21.30, la kilometrul 174 al D1, în apropiere de satul Říčky din regiunea Brno.

"Trei civili au coborât din vehiculul, care avea probabil o plăcuță de înmatriculare austriacă, și au spus că era un control de rutină. Cu toate acestea, a urmat un curs foarte ciudat. Unul dintre bărbații vorbitori de limba engleză nu a ascuns faptul că avea un pistol la brâu", a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Bohumil Malášek.

Citește continuarea AICI.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel