Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român a vrut să amaneteze pentru câteva sute de lei o brățară dacică de 40.000 de euro
WhatsApp
Un român din judeţul Olt, a descoperit, în urmă cu patru ani, fără să știe, o veritabilă comoară: O brățară din aur, de sorginte dacică. Românul a vrut să o amaneteze pentru câteva sute de lei, pentru a face rost de bani. A descoperit că valorează peste 40.000 de euro.

Florin S. a găsit, în timp ce săpa un șanț pentru un gard, o brăţară dacică care valorează zeci de mii de euro. Se întâmpla în 2015, obiectul ajungând la momentul respectiv printre bijuteriile soției.

În 2017, bărbatul a redescoperit brățara și a încercat să vadă dacă este valoroasă. A șters-o cu mai multe substanțe și chiar a tăiat-o cu o daltă pentru a vedea cum arată la interior. Această decizie a scăzut mult din valoarea obiectului de patrimoniu.

Ulterior, a mers la un amanet, unde s-a descoperit că este vorba despre metalul prețios și au fost anunțate autoritățile. Astfel, bărbatul a ajuns să fie cercetat penal pentru că nu a anunțat autoritățile cu privire la descoperire.

În urma examinării brăţării, poliţiştii au stabilit că aceasta este confecţionată din aur de 24 de karate, cântăreşte 108 grame, iar la unul dintre capete are reprezentat un cap de lup alungit, continuându-se cu un corp de şarpe, însemne specifice dacice, datată în secolul I a. Chr”.

În final, ancheta a fost închisă. Florin S. ar fi avut posibilitatea să obțină 45% din valoare dacă ar fi anunțat autoritățile în termen de 72 de ore. Brățara este estimată la 40.000 de euro și va fi expusă la Muzeul Județean Olt, relatează Ziare.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel