Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român a rămas pieton, după ce a fost oprit de polițiști. Automobilul BMW a fost confiscat
WhatsApp
Polițiștii de frontieră din Maramureș în cooperare cu lucrători din Sighetu Marmației și Vișeu de Sus au desfășurat, pe 20 ianuarie, o acțiune pe linia combaterii traficului internațional de autoturisme furate.
Un român a rămas pieton, după ce a fost oprit de polițiști. Sursa foto: Politia de frontiera

Publicitate

Polițiștii de frontieră maramureșeni au descoperit pe raza localității Vadu Izei, județul Maramureș, un autoturism în valoare de 300.000 de lei, căutat de autoritățile din Slovacia. Autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră până la finalizarea cercetărilor.

Astfel, pe raza localității Vadu Izei, colegii noștri au oprit pentru control un cetățean român, domiciliat pe raza județului Cluj. Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, conducea un autoturism marca BMW, înmatriculat în Slovacia.

În urma verificărilor suplimentare efectuate s-a constatat faptul că autovehiculul figurează cu alertă în bazele de date, semnalare introdusă de autoritățile slovace la data de 20 ianuarie a.c.

În cauză, polițiștii de frontieră maramureșeni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire conform Codului Penal, iar autoturismul în valoare de 300.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

În continuare se fac verificări sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel