Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român a rămas fără trei degete, după ce arma s-a descărcat accidental
WhatsApp
Un bărbat, de 44 de ani din Vaslui, a ajuns în stare gravă la spital, după o partidă de vânătoare. Într-un moment de neatenţie, arma s-a descărcat şi l-a lăsat pe bărbat fără 3 degete. Colegii de vânătoare l-au dus la cel mai apropiat spital.
vanatoare_vanator

Publicitate

O partidă de vânătoare s-a încheiat tragic pentru unul dintre participanţi. S-a întâmplat într-o zonă de pădure dintre localităţile Mărăşeşti şi Voineşti. Vânătorul, în vârstă de 44 de ani, a scăpat arma din mână, iar aceasta s-a descărcat şi l-a lăsat pe bărbat fără trei degete, scrie Observator News. 

"Arma acestuia s-a declanşat accidental, provocându-i răni importante la nivelul membrelor. A fost pansat, stabilizat, perfuzat şi transportat ulterior la spitalul din Bârlad, pentru investigaţii suplimentare şi tratament adecvat", a precizat Dan Ungureanu de la ISU Vaslui.  

În cazul rănirii vânătorului din Vaslui a fost deschis un dosar penal.  "În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi uz de armă fără drept şi sunt continuate cercetările pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul şi pentru a se stabili dacă au fost respectate prevederile legale privind uzul de armă", a precizat Mihaela Manoliu, IPJ Vaslui.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel